Boloni - Baia Mare

Cupa 30 Decembrie 1986 – Tulba, Miriuță și Cristea vs Boloni, Bălan și Terheș

La finalul anului 1986, un anunț stârnea interesul trecătorilor din diferite puncte ale orașului: “FC Maramureș Baia Mare organizează duminică, 28 decembrie, cu începere de la ora 17:00, în Sala Sporturilor Dacia, un turneu de minifotbal dotat cu Cupa 30 Decembrie.”

Fotbal - Baia Mare

Principala atracție a turneului a constat în sosirea a trei dintre campionii europeni de la Steaua București – Boloni, Bălan și WeisenbacherSelecționata din Divizia A care a venit la Cupa 30 Decembrie mai avea jucători precum Silviu Lung (U Craiova) și Terheș (Sportul Studențesc).

Cea de-a treia echipă era formată din foști jucători ai FC Baia Mare. Printre invitați: Borz, Coman, Deac, Hoffmeister, Koller, Molnar, Necula sau Radu Pamfil.

Durata unui meci era de 60 de minute, așa că suporterii băimăreni aveau suficient timp să se bucure de execuțiile unor jucători care s-au întors recent de la Tokyo, oraș în care s-a disputat finala Cupei Intercontinentale dintre Steaua și River Plate.

În prima partidă s-au întâlnit actualele și fostele vedete ale fotbalului băimărean. Mai tânăra garnitură de la FC Maramureș, întărită cu Miriuță de la Baia Sprie și Cristea de la Cavnic, s-a calificat în finala turneului cu scorul de 10-5.

Marcatori: Roatiș 5, Tulba, Pașca II, Miriuță, Năprădean, Cristea/ Lang 2, Silaghi, Radu Pamfil, Hoffmeister.

Finala Cupei 30 Decembrie s-a decis la pauză, întrucât, aflată în criză de oameni după accidentările lui Boloni și Silviu Lung, echipa jucătorilor din Divizia A a cedat în repriza secundă. Aceștia au condus cu 4-3 la finalul primelor 30 de minute, dar, în cele din urmă, jucătorii băimăreni s-au impus cu scorul de 12-7.

Turneu - Baia Mare

Marcatori: Tulba 7, Cristea 2, Sabău 2, Miriuță/ Terheș 4, Weisenbacher, Koller, Bălan.

Alte premii acordate:

Golgheter: Tulba – 8 goluri marcate

Cel mai bun portar: Silviu Lung

Cel mai tehnic jucător: Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *