fotbal-amical-baiamare

Mai, 1989: FC Baia Mare a învins naționala de tineret a României, scor 3-2

Cu 3 zile înaintea meciului cu Bulgaria din preliminariile campionatului european de tineret, programat pe 16 mai, naționala României a disputat un amical pe terenul echipei FC Baia Mare.

Înaintea partidei, FC Baia Mare înota undeva pe la mijlocul clasamentului din Divizia B. Nici în ultimele etape nu au obținut rezultatele dorite: 1-5 și 1-2 în deplasările de la Strungul Arad, respectiv Dacia Orăștie.

Până în minutul 22, „tineretul” României a înghesuit echipa locală în jurul portarului Feher. Drept dovadă, tricolorii au înscris de două ori prin Stan și Negrău.

La două minute după al doilea gol marcat de Negrău, Năprădean a căzut în careul lui Prunea. Arbitrul Romulus Șter, aflat la partida cu nr. 1300 (ultima din carieră), a indicat punctul cu var. Lovitura de la 11 m a fost transformată de Vasc, jucătorul care în repriza secundă a îmbrăcat tricoul naționalei.

Spre bucuria celor 4000 de spectatori și a cuplului de antrenori Sabău – Condruc, Dorobanțu a punctat pentru 2-2 în minutul 34.

La revenirea de la vestiare, poarta băimăreană i-a fost încredințată lui Sulyok. Acesta și-a făcut datoria, mai ales la ocaziile pe care le-a avut Negrău în două rânduri.

După mai bine de o oră de joc, Dorobanțu, căpitanul echipei FC Baia Mare, l-a încercat pe Tene cu un șut tras de la distanță.

În minutul 69, revenirea băimărenilor pe tabelă a devenit completă. Miriuță i-a pasat lui Năprădean, iar acesta din urmă a centrat pentru dubla reușită de cel mai bun jucător al meciului, Ciprian Dorobanțu.

Reprezentativa de tineret a României a plecat învinsă de la Baia Mare, scor 2-3, dar pe Giulești au bătut Bulgaria cu 2-1. Marcatori: Răducioiu și Lupescu.

FC Baia Mare: Feher – Buciu, Grozavu, Ignat, Ochiosu, Dorobanțu, Mureșan II, Miriuță, Năprădean, I. Pop, Vasc. Au mai jucat: Sulyok, Dosa, Siladi, Teleptean, Kemeneș, Șter.

Lotul naționalei României de tineret: Prunea – Ciocan, Pană, Lucaci, Stan, Popescu, Fulga, Sava, Neagoe, Ilie, Negrău. Au mai jucat: Tene, Motroc, Bucur, Hanganu, Vasc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *