sursă foto: roncea.ro

Zi festivă și pensii speciale pentru jurnaliști

Un grup de 27 de parlamentari au propus ca data de 28 iunie să fie declarată „Ziua Ziaristului Român”. Motivația alegerii datei ține de ziua în care Mihai Eminescu, primul mare jurnalist al țării, a publicat articolul despre libertatea presei.

Inițiativa a apărut ca urmare a solicitării Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și este motivată, printre alte, de cuvinte mari care descriu ceea ce ar trebui să facă jurnalistul din zilele noastre: „ca semn de respect pentru lupta neîntreruptă în slujba adevărului și a neamului românesc.”

Prin propunerea parlamentarilor se mai vorbește ceva de valori umane ca adevărul, respectul, toleranța, solidaritatea și libertatea.

Aceeași uniune a obținut pensii speciale pentru jurnaliști. Posesorii de condei vor intra într-o categorie comună cu scriitorii, muzicienii sau arhitecții și vor primi, pe lângă pensia care li se cuvine, o indemnizație de 50%.

Acestea fiind spuse, acum haideți să ne oprim un pic și să tragem aer în piept. Gata? Acum gândiți-vă că de legile prezentate mai sus se vor bucura jurnaliștii care au conceput mizeria cu instigarea la ură împotriva tenismenei Caroline Garcia care, chipurile, ar fi fost un pic rasistă în timpul meciului cu a noastră Irina Begu. Fals.

Miercuri, presa sportivă a dat una și mai bună: a murit Neculai Constantin Munteanu. Mai târziu, după ce unii i-au tras de mânecă și le-au spus că jurnalistul Neculai Constantin Munteanu trăiește bine-mersi, s-a revenit cu scuzele de rigoare. Era vorba, de fapt, de Nicolae Munteanu. Greșeală de titrare, zic ei…

sursa foto: roncea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *