CIL Sighetu Marmației - Divizia C

Povestea ultimei promovări în Divizia B a echipei CIL Sighetu Marmației

La finalul sezonului 1989/1990, CIL Sighetu Marmației a obținut ultima promovare în Divizia B din istoria orașului situat în vecinătatea Ucrainei.

Obiectivul promovării în cel de-al doilea eșalon a fost propus încă de la startul campionatului și întărit cu transferurile a trei dintre oamenii de bază de la FC Baia Mare: Feher, Ignat și Buzgău.

Sub conducerea antrenorului Nicolae Sabo, echipa din Sighetu Marmației s-a instalat încă din etapa a IV-a pe prima poziție din seria a XII-a.

În prima parte a campionatului, CIL Sighetu Marmației a fost urmărită de Relonul Săvinești, însă fotbaliștii maramureșeni au reglat conturile cu echipa de pe locul 2 în meciul de acasă, scor 3:0. Cele trei goluri au fost înscrise de Buzgău, Melega și Șulea.

La finalul turului, gruparea de la poalele Solovanului a intrat în pauza competițională cu 4 puncte avans față de locul secund. În plus, Cil se lăuda și cu cea mai bună apărare din serie – doar 9 goluri primite în 15 meciuri.

tur-diviziac-cilsighetumarmației

Singura veste proastă a fost dată de Nicolae Sabo, tehnicianul anunțându-și plecarea din Sighetu Marmației din motive personale.

Golul lăsat pe bancă de  Sabo a fost umplut de cuplul format din mai tinerii Iosif Roman și Viorel Buzgău, ultimul dintre ei având atribuții de antrenor secund.

Întărită prin sosirile lui Strîmbei și Năprădean, jucători aduși de la fratele mai mare din fotbalul maramureșean, CIL nu a întâmpinat probleme nici în returul sezonului rămas în istorie ca ultimul drum parcurs cu succes către Divizia B.

Formația din Sighet a defilat mai ales în meciurile de acasă, iar (pe atunci) juniorul și golgheterul Atilla Ghinda a pus umărul în mod substanțial la promovare prin cele 23 de goluri marcate. Linia de clasament se poate vedea mai jos.

clasament-divizia-c

*

Prezentarea echipei CIL Sighetu Marmației în fotografia de la începutul articolului:

Rândul de sus, de la stânga spre dreapta – P. Ardelean (secretar), I. Roman (antrenor principal), I. Szekely (organizator de competiții), R. Tiron (maseur), S. Dosa, V. Feher, M. Țicală, V. Blaga, V. Negrea, Ș. Kertesz (președinte secției de fotbal), V. Godja (președintele asociației sportive).

Rândul din mijloc – V. Ignat, K. Beci, S. Arba, V. Buzgău (jucător și antrenor secund), S. Melega, M. Mențel, A. Ghinda, P. Teleptean.

Rândul de jos – I. Blaga, V. Strîmbei, V. Țiplea (căpitan), T. Năprădean, A. Egressi.

Din poză lipsesc Csohan II și Tașnadi.

Sursă: ziarul Graiul Maramureșului

3 răspunsuri la „Povestea ultimei promovări în Divizia B a echipei CIL Sighetu Marmației”

  1. anonim

    alte vremuri era parca mai frumos fotbalul inainte comparativ cu ce este acum in fotbal diferentele sunt ca de la cer la pamant e bine sa traiesti in fotbal si din amintiri mai ales ca astea sunt momente frumoase superbe de neuitat fotbalul din prezent nu ofera cine stie ce beneficii avand in vedere ca se joaca pe bani bijuterii automobile gagici iar atunci se juca serios erai multumit daca primeai un apartament o locuinta o butelie un aragaz dar asta este vremurile se schimba fotbalul devine tot mai trist in loc sa fie mai vesel parca ar merge mai bine handbalul voleiul baschetul decat fotbalul vin vremurile grele in fotbal asta este sigur nu va mai fi ce a fost odata asta este sigur sa fie asa momente de neuitat superbe frumoase sigur ca acum exista si tehnologie in fotbal iar atunci nici nu era asa ceva sau era in stadiu de avansare era dupa cum am spus mai pretios fotbalul inainte fara fitele de acum produse de cocalari pitipoance tarfe curve

  2. anonim

    depinde si de lume cum vede sportul pe viitor in general eu unul nu il vad foarte bine dar fiecare activitate trebuie sa mearga inainte multi pot trai din trecut altii vor sa traiasca din prezent viitor chiar

  3. robbie

    @anonim: privind prezentul, parcă e mai bine să te bucuri de poveștile frumoase din trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *