ripensia

Poveștile de succes din fotbalul românesc sunt tipărite în Timișoara

Povestea Politehnicii Timișoara din liga 2, singura susținută de fanaticii suporteri locali, a căpătat notorietate și va fi trecută în cărțile de istorie. Știe o țară întreagă cum suporterii timișoreni și-au luat destinul în mâini, preferând să pornească un proiect din liga a V-a decât să încurajeze o echipă artificială.

Povestea Ripensiei a început tot în 2012, tot datorită unor membri cotizanți care au readus-o în activitate. În anul respectiv, Ripensia s-a impus în liga a VI-a.

În 2013 au furnizat cea mai mare surpriză din Cupa României, eliminând-o pe U Cluj, echipă de liga 1, cu scorul de 2-1. Pe plan județean au fost încheiate socotelile cu obținerea promovării în liga a IV-a.

În primul an petrecut în liga a IV-a, Ripensia a dus o luptă aprigă pentru promovarea în liga a III-a cu Politehnica, cealaltă actriță principală din fotbalul bănățean.

Împreună, cele două echipe au marcat aproape 250 de goluri în sezonul 2014/2015. La finalul campionatului, Politehnica, având 6 puncte avans, a obținut biletul pentru cel de-al treilea eșalon.

Revenirea Ripensiei în fotbalul profesionist s-a petrecut anul trecut, la capătul unui sezon în care duelul cu Voința Mașloc, principala contracandidată, s-a întins până în ultima etapă.

Ripensia se descurcă de minune la prima experiență în liga a III-a, chiar dacă joacă în cea mai grea serie (5 echipe speră să urce în eșalonul secund).

Cu 3 etape înainte de final, echipa timișoreană e liderul seriei. Are două puncte în fața locului secund ocupat de Național Sebiș și peste o săptămână joacă acasă într-un meci decisiv cu locul 3, Industria Gâlda de Jos.

Ripensia Timișoara e încă o dovadă a faptului că echipele din fotbalul românesc se pot înălța și fără investitorii de paie care își urmăresc propriile interese. Cu pasiune și cu o gestionare profesionistă a fiecărui leu intrat în club, Ripensia a promovat sistematic.

Cireașa de pe tort e aproape să vină sub forma participării în liga a II-a, ultimul pas pe care îl mai are de făcut înainte să dea culoare și transparență primei divizii.

sursă foto: ripensiatimisoara.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *